Marco Bellini tradotto in romeno da Daniela Mărculeț
Sotto l'ultima pietra
|
|
| autori: | Marco Bellini |
| formato: | Libro |
| prezzo: | |
| vai alla scheda » | |
Marco Bellini – Sotto l’ultima pietra – La Vita Felice 2013
Traduzione in romeno di Daniela Mărculeț
din secţiunea URMĂRIND FIRUL APEI (L’Adda)
Rădăcina
În văile ce scrutează Bormio
naşterea din moartea gheţii
ca şi prădătorul din pradă.
Zgomotele mileniilor topesc marginile,
picăturile mişcă pietrele, dezvelesc fosilele.
Se isprăveşte timpul solid, primul jgheab
printre muşchi şi sârma ghimpată a unui război
caută o brazdă; va face din el un pat.
Umbra botului, deasupra svâcneşte o capră neagră.
De acolo se desprind către așezările sprijinite
lumini galbene, tigăi și zăcătoare pentru zile.
Ar fi cam trei sute treisprezece kilometri.
Descompus brațul
Lacul aduse un corp, o restituire
incertă, o confesiune între bărci
la odihnă. Descompus, brațul îndoit
indicând casele din Pescarenico, spălătoria
mâinile femeilor încovoiate și săpunul
pentru a înălța visele, sticlele de apă
abia mutate de lângă uși, așa
pentru a ține departe mâțele. Suma timpului
în acea carne ajungea la douăzeci și doi de ani
numele nu se putea citi.
Mâine s-ar povesti despre asta
dacă nu era nimic altceva.
din secțiunea SUB ULTIMA PIATRĂ
Degetele pe plasă
(O tabără de refugiați în al treilea mileniu)
În spate, fixate cu pietre de-a lungul liniilor regulate, corturile;
dedesubt: pământul nepotrivit, acela pe care nimeni nu-l cheamă acasă.
Stau în picioare, mizeria din spatele urechilor, muștele
pe zbârciturile transpirate; țin degetele pe plasă, privesc
spațiul, o linie diferită ce să fie o propunere.
Cine știe de vor încerca să facă calculul: distanța de la dealuri
ce în fiecare noapte se sting și pun la culcare lucrurile,
un scaun, o cuvertură împăturită la repezeală. Obiecte lăsate
în graba de a se desprinde, sau poate pentru a mai aparține încă.
Acolo între tufe și roci, se menține posibilitatea
tuturor direcțiilor, o altă lumină, o revenire. O știu,
mâine nimic nu va mai fi aproape iar cuvertura e încă pierdută.
Cuiva îi va veni rândul să-și oprească privirea, s-o mențină deasupra,
măsurând perimetrul, plasa ce ține afară frica
dar înăuntru îi face străini. Va trebui adus ceva în slujba lui:
un pas, sau avansul murdărit al timpului aruncat. O știm,
cineva va trebui să privească sub ultima piatră.
Din secțiunea ADN
Te-a ales primăvara, în acele zile
colorate în jurnal, pentru a închide sertarul
și a merge în direcția opusă soarelui.
Este corpul cel ce se oprește, așa
apa aruncată ce se prelinge ușor pe podea
ibricul de ceai pe colțul mesei.
Un sens ce ți-a venit a plictiseală
dorința de a nu explica, copiii departe
întorși înaintea sentimentului de vină
te privesc: «sărăcuța».
Întâi scaunul, apoi covorul
(și de e posibil chiar și mai jos) atât de primitori.
De ajuns; firmiturile de pâine sunt întrerupte
deja au devenit rare, ai întins mâna
atingând pământul ce te-a cuprins
sub ultimul miez de pâine, cu toată tăcerea ta.
Din secțiunea GEOMETRII LICHIDE
Geometrii lichide
Lumea dinlăuntrul oglinzii are anumite granițe
iar noi suntem în afară, umblăm căutând
formele geometrice fixate în coji.
Coloane de margini și lumină din cuarțul
impermeabil timpului, traversarea sa
onestitatea stabilității, mâine tot acolo
unde se raliază originea și destinația
în același nisip sau rocă
reproducând seninătatea umbrei
la fiecare interogare scăpată norilor.
Noi înăuntrul unui act de întuneric mergem alergând
acea întindere de cafea, căzătura
de la botișor la ceșcuță
acea împrăștiere de lichid cu viscere moi
forma unei arome
expusă, dar imediat pierdută
în același nisip sau rocă.
